În cadrul proiectului „Renovarea și modernizarea centrului de cultură multifuncțional din municipiul Ungheni” 

COMUNICAT DE PRESĂ 

Primăria municipiului Ungheni organizează Festivalul Folcloric Transfrontalier „Ungheni – 555 de ani” în perioada 09 – 10 decembrie 2017 în cadrul proiectului „Renovarea și modernizarea centrului de cultură multifuncțional din municipiul Ungheni”cofinanțat de către programul polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone, în cadrul programului „Fondul de Granturi Mici” al „Centrului de Informare pentru Autorităţile Locale din Republica Moldova”, implementat de către Solidarity Fund PL.

Festivalul Folcloric Transfrontalier „Ungheni – 555 de ani” va aduce în atenția publicului frumusețea și originalitatea tradițiilor din orașele înfrățite Ungheni și Dorohoi. Acest festival va încuraja și sprijini crearea reţelelor de cooperare durabilă între cele două municipii (Ungheni, Dorohoi), constituind un prim schimb cultural de dezvoltare și promovare a folclorului local, artei tradiţionale meşteşugărești și artei plastice moderne. 

Festivalul Folcloric Transfrontalier „Ungheni – 555 de ani” va include mai multe secţiuni și evenimente:

  • Secţiunea I – Interpretare vocală (solişti vocali)
  • Secţiunea a II –a – Interpretare instrumentală (solişti instrumentişti)
  • Secţiunea a III-a – Ansambluri de cântece şi dansuri / interpretare instrumentală și dans
  • Parada costumelor populare
  • Expoziția articolelor de artizanat cu specific autohton
  • Expoziția de picturi care reflectă tematica și coloritul zonei.

În atenția publicului larg, vor fi aduse și promovate piese folclorice muzicale și dansuri populare interpretate de artiști amatori, vor fi expuse articole de artizanat cu specific autohton confecționate de meşteşugari individuali și/sau asociații de meşteşugari, lucrări ale artiștilor plastici care reflectă tematica și coloritul zonelor de unde provin.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Doritorii să participe la Festivalul Folcloric Transfrontalier „Ungheni – 555 de ani” (secțiunile I,II și III, parada costumelor populare,  expoziția articolelor de artizanat cu specific autohton și la expoziția de picturi) se vor înscrie la concurs și vor confirma  participarea la adresa de e-mail: primaria.ungheni@gmail.com sau la numărul de telefon: (236) 2 74 39 până la data de 01 decembrie 2017. 

Festivalul Folcloric Transfrontalier „Ungheni – 555 de ani” va avea loc la Palatul de Cultură din municipiul Ungheni, sala mică (str. Bălcescu nr.9).

Vă invităm să participați și să admirați formaţii de cântece și dansuri populare, studiouri muzicale și expoziții cu articole de artizanat cu specific autohton și de picturi organizate pentru transmiterea folclorului popular, tezaur de nepreţuit, către generaţiile tinere, asigurând continuitatea şi dăinuirea unor valori inestimabile pentru cultura neamului. 

Vă așteptăm cu drag la Festivalul Folcloric Transfrontalier „Ungheni – 555 de ani”! 

Persoana de contact: Svetlana CIOBANU, manager de proiect
Telefon: 236 23668; E-mail: crdd_ungheni@yahoo.com